Vineri, 17 octombrie
Continuați să vă purtați ca niște copii ai luminii. (Ef. 5:8)
Pentru a continua să ne purtăm „ca niște copii ai luminii”, avem nevoie de ajutorul spiritului sfânt. De ce? Deoarece, categoric, nu este ușor să rămânem curați în această lume imorală. (1 Tes. 4:3-5, 7, 8) Spiritul sfânt ne poate ajuta să ne împotrivim gândirii lumești, inclusiv filozofiilor și concepțiilor incompatibile cu gândirea lui Dumnezeu. Spiritul sfânt ne poate ajuta și să manifestăm „orice fel de bunătate [și] dreptate”. (Ef. 5:9) O modalitate de a primi spirit sfânt este aceea de a ne ruga pentru el. Isus a spus că Iehova „le va da spirit sfânt celor ce i-l cer”. (Luca 11:13) De asemenea, când îl lăudăm pe Iehova la întrunirile creștine, primim spirit sfânt. (Ef. 5:19, 20) Influența pozitivă a spiritului lui Dumnezeu ne va ajuta să trăim într-un mod plăcut Lui. w24.03 12:13-15
Sâmbătă, 18 octombrie
Continuați să cereți și vi se va da, continuați să căutați și veți găsi, continuați să bateți și vi se va deschide. (Luca 11:9)
Ai și tu nevoie de mai multă răbdare? Dacă da, roagă-te pentru asta. Răbdarea face parte din rodul spiritului sfânt. (Gal. 5:22, 23) Prin urmare, să-l rugăm pe Iehova să ne ajute să cultivăm acest rod. Dacă trecem printr-o situație care ne pune la încercare răbdarea, ‘să continuăm să cerem’ spirit sfânt. (Luca 11:13) De asemenea, să-l rugăm pe Iehova să ne ajute să vedem situația din perspectiva sa. Apoi, să facem tot ce putem pentru a manifesta răbdare în fiecare zi. Cu cât ne rugăm mai des pentru răbdare și ne străduim să fim răbdători, cu atât vom dezvolta mai mult această calitate, până când ea va face parte din personalitatea noastră. Și meditarea la exemplele biblice ne poate fi de folos. Prin intermediul Bibliei, putem cunoaște numeroși slujitori ai lui Iehova care au manifestat răbdare. Meditând la exemplul lor, îi vom putea imita. w23.08 35:10-11
Duminică, 19 octombrie
Aruncați-vă plasele de pescuit. (Luca 5:4)
Isus i-a dat apostolului Petru asigurarea că Iehova se va îngriji de necesitățile lui materiale. După înviere, el i-a ajutat pe Petru și pe alți apostoli să prindă din nou în mod miraculos o mare cantitate de pește. (Ioan 21:4-6) Fără îndoială, acest miracol i-a întărit încrederea lui Petru că Iehova îi putea asigura cu ușurință lucrurile de care avea nevoie. Mai înainte, Isus spusese că Iehova se va îngriji de cei care ‘caută mai întâi Regatul’, iar acum, Petru și-a amintit, probabil, aceste cuvinte. (Mat. 6:33) În consecință, a renunțat la afacerea lui cu pește și a dedicat cea mai mare parte din timpul său lucrării de predicare. La Penticosta din 33 e.n., el a depus o mărturie temeinică, astfel că mii de persoane au acceptat vestea bună. (Fap. 2:14, 37-41) Ulterior, a ajutat samariteni și oameni din națiuni să devină continuatori ai lui Cristos. (Fap. 8:14-17; 10:44-48) Cu siguranță, Iehova l-a folosit pe Petru într-un mod remarcabil pentru a ajuta oameni de orice fel să intre în congregația creștină. w23.09 40:1, 11